0
© Alexandru Crisan 1996-2019, All Rights Reserved.

architecture, article, interview, magazine, publication

Igloo Magazine 2018, Bucharest, RO

PUBLISHED INTERVIEW

on

Igloo Magazine, issue no.182, 2018 / extended version

 


  1. ce înseamnă fotografia de arhitectură pentru dvs.?

Hai să spunem că este căutarea arhitecturii care trebuie fotografiată! Vezi, nu pot nici măcar să vorbesc despre ea fără să încerc să re-compun, să inversez roluri, să îţi sugerez să priveşti dincolo de imagine! Fiindcă văd că „democratizarea” fotografiei ne-a aruncat pe toţi într-un spaţiu virtual în care prevalează preluarea compulsivă a imaginii, indiferent de forţa ei… iar dacă subiectul e cumva o clădire sau un interior, atunci musai avem de-a face cu fotografia de arhitectură… Nu aş putea afirma că ce fac eu se înscrie în categoria asta de fotografie de arhitectură. Fotografiile mele sunt  mai mult interpretări „geometrice” rezultate dintr-o combinatorică complexă care recompune spaţii sau elemente ale spaţiului arhitectural… în baza unui algoritm matematic. Şi fac asta fiindcă eu cred că fotografia de arhitectură trebuie să îţi dea alte emoţii decât un peisaj sau un portret. Cred că orice arhitect care îşi fotografiază oraşul în care trăieşte se simte un pic precum un fotoreporter într-o zonă de război! După cum un arhitect care fotografiază un oraş pe care îl iubeşte „în trecere” se simte precum un regizor care şi-a găsit actorii potriviţi pentru scenariul din mintea sa. În ambele cazuri, eu Deseori, preiau elemente – le poţi considera soldaţi sau victime colaterale, figuranţi sau staruri – şi te invit să le priveşti dincolo de arhitecturalul simplificat. Când recompun, când personalizez, nici nu-mi trece prin minte să fac o „arhitectură la a doua mână”, ci să te iau cu mine într-o poveste ale cărei detalii au fost scrise de altcineva. Chiar dacă amândoi am ajuns acolo mult mai târziu decât primul autor, vom pleca împreună, scriindu-ne fiecare o poveste proprie.

  1. pe ce se bazează o lucrare / un fotoreportaj de arhitectură? numiți avantaje, piedici și probleme cu care vă confruntați?

Reducând la concret, imaginea de arhitectură este pentru mine mai mult ceea ce simt în contact cu spaţiul arhitectural, decât ceea ce percep direct. Dincolo de fotografie, există o viziune personalizată, specifică, care „mută” elementele regăsite în arhitectura pe care o percepem direct, combinând-o cu geometrii imaginare. Rezultatul în acest caz îl constituie o imagine sau o serie de imagini, care în parte sau integrate, pot să te arunce înspre interpretări diferite, uneori cu conţinut contradictoriu. Imaginile mele sunt unificate printr-o temă, constituind subiectul unor proiecte fotografice mai largi, dezvoltate pe parcursul mai multor ani… generate poate de încercări, uneori de temeri şi incertitudini. Totul a pornit undeva în 2010 când am lansat o serie de imagini denumită “Impossible Worlds” din care s-a concretizat în 2013 seria “Surreal Manipulations”. Ulterior, la începutul anului 2015 rezulta seria “Impossible Architectures”… din care am selectat câteva imagini pentru acest interviu – fiindcă ele vorbesc despre mine. În cazul meu nu cred că se poate discuta despre fotoreportaj de arhitectură… Nici nu mi-am propus asta vreodată, deoarece, de cele mai multe ori, latura interpretativă nu răspunde unei realităţi imediate sau unei solicitări comerciale.

  1. care este modul dvs de lucru? (sesiune, selecție, prelucrare, prezentare) ce canale de comunicare utilizați?

De fiecare dată e altul… Dar asta poate părea o simplificare pedantă!  Însă nu cred în reţete, cu atât mai puţin în a le sugera altora cum ar trebui să abordeze o imagine de arhitectură. Consider că fiecare are un drum propriu, uneori marcat de o viziune sau pur si simplu un mod personal de abordare, care, într-un final te defineşte şi nu se raportează la lucrărilor altora sau la o tehnică fotografică specifică. Preluarea anumitor elemente sau repetarea mecanică a viziunii unui fotograf nu te ajută să evoluezi. Este poate unul dintre motivele pentru care nu împărtăşesc altora modul meu de lucru, ce aparat folosesc, ce obiectiv, dacă folosesc sau nu Photoshop-ul deoarece este irelevant… nu, nu folosesc Photoshop! Marea majoritate a imaginilor mele de arhitectură nu sunt crop-uite din alte imagini mai mari sau prelucrate excesiv… concret, am ajustări de contrast, luminozitate, câteodată lucrez la sharpnessExistă o categorie aparte de imagini, cea prezentată din seria “Cityscapes”, în care tehnica ajută, completând viziunea fotografului. Dar şi de acestă dată, aceste efecte de multiplicare spre exemplu sunt realizate direct în aparatul foto şi nu ulterior în Photoshop… a fost o provocare pe care mi-am impus-o! Zonele de comunicare preferate sunt website-urile internaționale de artă fotografică, sau platformele de prezentare precum OozeAlliance (Olanda), Artlimited (Franța), Artupfront (Olanda), Phototon (Rusia), Saatchiart (UK), 1X (Suedia), 500px, Deviantart (US)… recent și retelele comune de socializare precum Instagram sau Facebook. Sursa principală de comunicare va fi website-ul personal, ALEXANDRU-CRISAN.COM, o platformă complexă de prezentare care va fi lansată oficial probabil la începutul lunii septembrie 2018.

  1. cât de mult din ceea ce imaginați că veți suprinde cu obiectivul și aparatul de fotografiat se transferă în realitate? Cum “vedeți” fotografia de arhitectură?

Revenind la viziune… conceptul primează pentru mine în detrimentul execuţiei, chiar cu riscul chiar de a nu obţine în final o imagine spectaculoasă. În imaginile mele este evidentă percepţia alterată a spaţiului arhitectural şi în esenţă aceasta ţine cumva de viziunea personală. Totodată există şi tentaţia irezistibilă de idealizare a detaliului care, de cele mai multe ori, primează întregului… fiindcă obsesia planului larg, general şi generos, nu face de multe ori dreptate unui act arhitectural migălos şi plin de pasiunea autorului proiectului. Acela este momentul în care sunt tentat să surprind acea diferenţă specifică care transformă elementul arhitectural, deseori sub incidenţa luminii, într-o imagine aparte, specială, diferită, şocantă poate uneori. Alterarea realităţii, recompunerea spaţială şi variantele interpretative multiplicate sunt elementele personalizate care-mi sunt foarte apropiate. Acestea sunt instrumentele cu care lucrez în momentul de faţă, iar rezultatul, deseori discutabil şi controversat, nu poate fi decât un cumul de păreri contradictorii. Imaginaţia sau imaginarul constituie aspectul determinant în cadrul compoziţiilor mele. Deseori, parcurgând un spaţiu simplificat, îl văd deformat, multiplicat, contorsionat şi uneori, ulterior transpun imaginea conform viziunii experimentate în acel loc.

  1. cum vă raportați la lumina naturală / cea artificială?

Dacă nu ai obsesia sursei de lumină, nu eşti nici arhitect, nici fotograf! Iar cel mai rău e când îţi imaginezi că vreun software te poate vindeca de obsesia asta! Imaginile selectate din seria “Cityscapes” vorbesc despre aportul luminii naturale în fotografia de arhitectura. Sunt imagini care Imaginile mele transpun de cele mai multe ori o stare, o senzaţie proprie momentului preluării imaginii respective. Nu orice cadru urban transmite acest sentiment, după cum acesta nu poate fi multiplicat la infinit. Emoţii similare am încercat să exprim folosind diferite tehnici de reprezentare. Acesta este unul dintre ele, un cadru specific, cu un oraş care se dedublează, se multiplică la infinit, protestând împotriva densificării excesive. Diametral opus, am ales Imaginile din seria “Impossible Architectures”, care vorbesc despre manipularea luminii artificiale în spaţiul interior şi despre variantele interpretative generate de incidenţa acesteia asupra elementelor arhitecturale. Acestea relatează transferul informaţional dintre imaginea percepută şi varianta interpretată a acesteia, vorbesc despre evidenţierea şi accentuarea fluxului luminos, despre lumina care nu ar putea exista în lipsa întunericului total, a zonei obscure, a negrului absolut. Uneori lumina devine neagră, doar pentru că aşa cucereşte spaţiul cu succes… subiectul unei alte serii fotografice dezvoltată în ultimii ani, “Minimal Black”, în care suprapunerile succesive de negru generează o lumină grea, o lumina neagră.

  1.   what is the architectural photography for you?

Let’s say it is the search for the architecture to be photographed! See, I cannot even talk about it without trying to re-compose, reverse roles, suggest you look beyond the picture! Because I see that “democratization” picture threw us all into a virtual space that prevails, taking compulsive image, regardless of its power and if the subject is somehow a building or inside, then a must have to do with architectural photography I cannot say that what I’m doing is in this category of architectural photography. My pictures are more “geometric” interpretations resulting from a complex combination that recomposes spaces or elements of architectural space based on a mathematical algorithm. And I do that because I think architecture, photography needs to give you more emotions than a landscape or a portrait. I think any architect photographing the city he lives in is feeling like a photo reporter in a war zone! Just as an architect who shoots a city he loves “in passing” feels like a director who has found his right actors for the script in his mind. In both cases, I often take items – you can consider them as soldiers or collateral victims, figurines or stars – and I invite you to look beyond the simplified architecture. When I reward, when I personalize, I do not even think of doing a “second hand architecture”, but to take you with me in a story whose details were written by someone else. Even though we both arrived there a lot later than the first author, we will go together, writing each one of our own.

  1. on what is based an architectural photo reportage? what are the advantages, hindrances and problems you face?

By reducing to concrete, the image of architecture is for me more what I feel in contact with architectural space than what I perceive directly. Beyond photography, there is a personalized, specific vision that “moves” the elements found in the architecture we perceive directly, combining it with imaginary geometries. The result in this case is a picture or a series of images, which in part or integrated, can throw you to different interpretations, sometimes with contradictory content. My images are unified through a theme, forming the subject of larger photographic projects developed over several years perhaps generated by attempts, sometimes by fears and uncertainties. It all started somewhere in 2010 when we launched a series of images called “Impossible Worlds”, which made the series “Surreal Manipulations” in 2013. Subsequently, at the beginning of 2015, the series “Impossible Architectures” from which I selected some pictures for this interview – because they talk about me. In my case, I do not think it is possible to discuss architectural photoreporting I have never proposed this, because, in most cases, the interpretative part does not respond to an immediate reality or to a commercial request.

  1. what is your way of working? (session, selection, processing, presentation) which communication channels are you using?

Every time it’s another But that may seem like a pedaling simplified! But I do not believe in recipes, much less to suggest to others how to approach an architectural image. I think everyone has their own way, sometimes marked by a vision or simply a personal approach, which ultimately defines you and does not relate to the work of others or to a specific photographic technique. Retrieving certain elements or mechanically repeating the vision of a photographer does not help you evolve. It’s maybe one of the reasons why I do not share my way of working, what device I use, what a goal, whether I use Photoshop or not because it’s irrelevant no, I do not use Photoshop! The vast majority of my architectural images is not cropped from other larger or overworked images specifically, I have adjustments of contrast, brightness, sometimes I work on sharpnessThere is a special category of images, the one presented in the series “Cityscapes “In which the technique helps, completing the photographer’s vision. But this time, these multiplication effects, for example, are done directly in the camera and not later in Photoshop it was a challenge that I have imposed! Preferred communication areas are the international art photography websites, or the presentation platforms such as OozeAlliance (Netherlands), Artlimited (France), Artupfront (Netherlands), Phototon (Russia), Saatchiart (UK), 1X (Sweden), 500px, Deviantart ) … and social networks like Instagram or Facebook recently. The main source of communication will be the personal website, ALEXANDRU-CRISAN.COM, a complex presentation platform that will be officially launched at the beginning of September 2018.

  1. how much of what you imagine you will surprise with the lens and the camera is actually being transferred? How do you “see” the photo of architecture?

Returning to the vision the concept takes precedence over me at the expense of execution, even at the risk of not even getting a spectacular picture. In my pictures, the perceptual perception of the architectural space is obvious and in essence it is somewhat of a personal view. At the same time, there is the irresistible temptation to idealize the detail, which, in most cases, takes precedence over the whole because the obsession of the broad, generous and generous plan does not often be right to a migratory architectural act and full of passion for the author of the project. That is when I am tempted to capture that specific difference that transforms the architectural element, often under the influence of light, into a distinct, special, different, sometimes shocking image. Alteration of reality, spatial decomposition and multiple interpretations are the personalized elements that are very close to me. These are the tools with which I am currently working, and the result, often debatable and controversial, can only be a mix of contradictory views. Imagination or imagination is the determining factor in my compositions. Often, through a simplified space, I see it deformed, multiplied, twisted, and sometimes transpose the image according to the vision experienced in that place.

  1. how do you relate to natural / artificial light?

If you do not have the obsession with the light source, you are neither an architect nor a photographer! And the worst is when you imagine that some software can cure you of this obsession! Selected images from the “Cityscapes” series talk about the natural light input in the architecture photo. There are images that I Images translate most of the times to a state, a feeling of the moment of taking that image. Not every urban framework transmits this feeling, as it cannot be multiplied to infinity. Similar emotions I tried to express using different representation techniques. This is one of them, a specific framework, with a deducting city, multiplying infinitely, protesting against excessive densification. Diametrically opposed, I chose the “Impossible Architectures” series, which talk about the manipulation of artificial light in the interior space and about the interpretative variants generated by its incidence on architectural elements. They relate the information transfer between the perceived image and its interpreted version, talk about the highlighting and accentuation of the luminous flux, about the light that could not exist in the absence of total darkness, the obscure area, absolute darkness. Sometimes the light becomes black, just because it successfully conquers space the subject of another photographic series developed in recent years, “Minimal Black“, in which the successive black overlays generate a heavy light, a black light.

  • 11
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    11
    Shares

One thought on “Igloo Magazine 2018, Bucharest, RO

  1. I have read so many articles or reviews on the
    topic of the blogger lovers but this article is genuinely a fastidious paragraph, keep it up.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *