art, article, magazine, publication

“A Narrative Walk [Experimental Texts]” on Arhitectura Magazine 2014, Bucharest, Romania

PUBLISHED ARTICLE

on

Arhitectura Magazine, issue no.1 (649), “Drawings“, Bucharest 2014


 

Columbarium, inks on paper, 50x50cm, 640gsm, © Alexandru Crisan 2012

A NARRATIVE WALK

Imaginary Hypostases [Experimantal texts]

O plimbare narativă

Ipostaze imaginare [texte experimentale]

COLUMBARIUM – [atemporal?] – [coloana 3, poziția 2, drepta] O alee oarecare, rândul 7, poziția 32. Rătăcesc printre nume. Unele par extrem de familiare. De-a valma se învârt împrejur personaje, nume, numere… diferite și toate la fel… sau nume cu rezonanță magnetică a căror provenință se pierde iremediabil în negura timpului… Ghica, Bibescu, Cantacuzino… de multe ori reprezentări fotografice, în alb-negru, patinate, în nuanțe de sepia, uneori imperceptibile… personaje în diverse poziții, posturi… unele gânditoare, altele încrâncenate, niciodată vesele (de parcă ar fi știut unde se va termina totul)… versuri, citate, crezuri, păreri, recomandări… despre viață în general, despre zei, d-zei, despre cei plecați, despre cei ce vor veni… și care probabil vor tranzita întâmplător, cazul meu, sau vor experimenta contextual citind rândurile de mai jos pentru o fracțiune de secundă din viața lor… (Totul) este matematică… câteodată complexă, câteodată extrem de simplificată… De multe ori căutăm ceva! Un număr, o adresă, un nume care într-o formă sau alta ne transmite ceva care se detașează semnificativ, dincolo de aparențele înșelătoare, și pe care suntem tentați să-l (re)cunoaștem… Acel nume poate fi pe aleea 7, rândul 5, parcela 21… Ajung la destinație, aparent eroare… nu există! În imediata vecinătate, un loc necunoscut, fără nume, fără număr… probabil doar în trecere… poate acesta fi un Număr? Urmele transpun pierderea materialității. Locul este la fel ca ultima oară (anul trecut) și totuși diferit! Regăsesc locuri cunoscute, fragmente care încerc să le uit pentru a retrăi din nou fascinația de a le redescoperi… E toamnă, e galben, e roșu… pe aleea 9 nu cunosc pe nimeni…

CARCERI3 – [alegorie/realitate alternativă?] – [fereastra a 5-a, rândul 2, stânga] Ninge cu fulgi mari, de gheață… Este prima oară după multe săptămâni cănd ies din celulă și privesc cerul. E atât de aproape și totuși atât de îndepărtat… Încerc să evadez de fiecare dată și tot acolo ajung… mă reîntorc de unde am pornit și recreez în minte același scenariu de 1000 de ori, diferit ca abordare… Îmi propun de acestă dată să folosesc burlanul de la bucătărie și să aplic planul de evadare! Abordarea trebuie simplificată! Privesc (cu atenție) detaliile: fiecare piesă de prindere, inelele de rigidizare unde pot pune piciorul, șuruburile laterale de care mă pot agăța cu mâinile. Metalul este rece, înghețat… dar nimic nu-mi poate sta în cale de acestă dată….! Este un moment prielnic să-mi pun planul în aplicare… sunt doar eu! Păsările sunt ocupate… se învârt în cercuri largi, supraveghează! Ceilalți sunt preocupați de problemele lor… privesc spre cer! Nimeni nu se uită. Toți par indiferenți! Încet, cu mâinile tremurânde înțepenite de frig, avansez cu dificultate, cu mișcări lente, uniforme, corelate… sunt una cu furnalul! Am ajuns la jumătate și puterile mă lasă. Renunț?… cu toate acestea un gând mă face să continui. Inelul numărul 7 cedează, este ruginit. Încerc să nu fac mișcări bruște pentru a nu atrage atenția. Sunt aproape de streașină și gândul că dincolo este altfel îmi da speranță! Ajung într-un final pe o platformă orizontală. Mă opresc, respir greu… îmi analizez cu atenție mâinile, brațele sunt negre, de zgură, de rugină… tenta albăstruie și gustul metalic… Trebuie să continui! Privesc în jos spre curtea interioară din care am plecat… sau locul în care am ajuns?  Vederea îmi joacă feste… probabil efortul depus pentru escaladarea burlanului… am ieșit sau am intrat? Am fugit dintr-o lume sau mi-am dorit să ajung în ea… același lucru și invers, dar diferit… și totuși… sunt cu capul în jos…

CITY WITH NO LIGHTS – [relativitate] – [etajul 7, fereastra 43, mijloc] Numere… le reținem doar dacă este necesar… altfel trecem pe lângă nepăsători. Dar sunt elemente de care ne ancorăm, repere pe care încercăm să le regăsim de fiecare dată, uneori în aceleași circumstanțe… La etajul 27 o persoană așteaptă… în spatele foii de sticlă ceva diferit urmează să se întâmple dincolo… Îi privesc mișcările, mimica feței… imperturbabil, nimic schimbat. În fiecare zi la aceiași oră asteaptă în aceiași poziție ceva dincolo de spectacolul străzii dezlănțuit, de zgomotul mașinilor, de zumzetul interminabil al tramvaielor care vin, se opresc în stație și apoi pleacă… Plouă rece, plouă mărunt. Oameni, umbre, siluete se profilează prin suprapuneri succesive. Umbrele colorate se profilează pe caldarâm cu tente gri-verzui; luminile reflectă și umbrele prelungi traversează nepăsător… Luminile prind contur, se dilată, în zeci de culori… o stare nedefinită în care lucrurile se deplasează constant, repetitiv, identic de la o zi la alta… Fețele diferă dar sunt la fel… Lipsa reperelor (se) identifică (în) pierderea temporală. Este intuneric… doar luminile farurilor transpun fugitiv dâre argintii și roșii accentuând limitele arterelor care străbat orașul. Pulsul orașului întunecat este variabil și de fiecare dată la fel. Bate puternic la orele de vârf, se decalează echidistant, repetitiv spre finalul programului… când lucrurile nu mai contează, nu mai transpun emoții… ci indiferență; la etajul 27 nu (mai) este nimeni!

NO IMAGE – [contextualizare] – [3 ipostaze, 7 determinări, 5 concluzii nefirești] Imaginarul tratează diferențiat aspecte similare ale realitatății. O poveste poate genera/determina, de cele mai multe ori, surse de inspirație pentru alte povești… Câteodată, același lucru poate fi receptat, de-contextualizat, perceput distinct în multiple variante… scenarii diverse în funcție de palierele de interpretabilitate individuale. Cum ființează aceste lucruri și care este starea necesară, deseori insuficientă, pentru a le percepe, înțelege sau interpreta? Undeva, în zona intermediară, apare posibilitatea de a evada din monotonia imperturbabilă a unei realități cognoscibile. Tendința însăși a prizonierului de a evada transpune o stare atemporală în care imposibilul devine posibil, în care visul se confundă cu realitatea, un tablou existențial aparte… Confuzia conștientă construită pe dorința interioară ajunge elementul definitoriu al personalității individuale… a accesa în interior spre a desluși misterul sau tentația! A privi în sus sau în jos nu poate deveni decât o alternativă!

A narrative walk

Imaginary hypostases [experimental texts]

COLUMBARIUM – [timeless] – [column 3, position 2, right] Any alley, row 7, position 32. I’m wandering through names. Some seem extremely familiar. There are many characters, names, numbers… different and all the same… or magnetic resonance names whose origin is irremediably lost in the darkness of time… Ghica, Bibescu, Cantacuzino… many or photographic representations, in black and white, patinated, in sepia tones, sometimes imperceptible… characters in different positions, posts… some thinkers, others arrogant, never cheerful (as if they knew where everything would end)… verses, quotes, beliefs, opinions, recommendations… about life in general, about gods, gentlemen, about those who are gone, about those who will come… and who will probably pass by chance, my case, or will experience context by reading the lines below for a fraction of a second of their life… (Everything) is mathematics… sometimes complex, sometimes extremely simplifiedWe often look for something! A number, an address, a name that, in one form or another, conveys something that stands out significantly beyond the misleading appearances, and which we are tempted to (re) know… That name can be on the 7th alley, row 5, parcel 21… I reach the destination, apparent error… there is not! In the immediate vicinity, an unknown place, no name, no number… probably just passing… can this be a Number? Traces translate the loss of materiality. The place is the same as the last time (last year) and yet different! They find some known places, fragments trying to forget them to relive the fascination to rediscover them… It’s autumn, it’s yellow, it’s red… on alley 9 I do not know anybody…

CARCERI3 – [allegory / alternative reality?] – [5th, 2nd row, left] Snowball with big ice flakes… It’s the first time after many weeks when I get out of the cell and look at the sky. It’s so close and yet so distant… I try to escape every time and I get there… I come back from where I started and recreate the same scenario 1000 times different from the approach… I propose this time I use the kitchen stove and apply the escape plan! The approach must be simplified! I look carefully at the details: each grip piece, the stiffening rings where I can put the foot, the side bolts that I can hold on with my hands. The metal is cold, frozen… but nothing can stand in my way this time….! It’s a good time to put my plan into action… it’s just me! Birds are busy… they spin in wide circles, watch! The others are concerned about their problems… look to heaven! No one’s looking. Everyone seems indifferent! Slowly, with trembling hands stiff with cold, I advanced with difficulty, with slow, uniform movements, correlated… I’m one with the blast! I’m halfway and the powers leave me. Do I give up?… yet a thought makes me continue. Ring number 7 crashes, rusty. I’m trying not to make sudden moves to attract attention. I am close to the eaves, and the thought that beyond is different gives me hope! I’m finally coming to a horizontal platform. I stop, breath hard… I carefully analyze my hands, arms are black, dross, rust… bluish tinge and metallic taste… I have to go on! Looking down at the inner courtyard where we left… or the place we reached? The vision is playing me… probably the effort made to escalate the tube… did I come out or have I come in? I ran out of a world or wanted to get into it… the same thing and vice versa but differently… and yet… I’m head-down…

CITY WITH NO LIGHTS – [Relativity] – [7th floor, window 43, middle] Numbers… we only hold them if necessary… otherwise we pass by the careless. But there are elements of which we are anchoring, which we try to find each time, sometimes under the same circumstances… On the 27th floor a person waits… behind the glass sheet something different is going to happen beyond… I look at his movements, mimic face… imperturbable, nothing changed. Every day, at the same time, waiting in the same position, something beyond the show of the unleashed street, the noise of the cars, the endless buzz of the trams that come, stop at the station and then leave… It rained cold, raining small. People, shadows, silhouettes are shaped by successive overlaps. Colorful umbrellas appear on the sidewalk with gray-green tones; the lights reflect and the prolonged shadows cross unconcernably… The lights get contour, it dilates in tens of colors… an undefined state where things move constantly, repetitively, identically from day to day… The faces differ but I am as… The lack of landmarks identifies temporal loss. It’s dark… only the headlight lights translate furiously through the silver and red accentuating the limits of the arteries that run across the city. The pulse of the dark city is variable and every time the same. He battles at the peak hours, deviates equidistantly, repetitively towards the end of the program… when things do not matter, I do not translate emotions… but indifference; on the 27th floor no (more) is nobody!

NO IMAGE – [contextualization] – [3 hypostases, 7 determinations, 5 unnatural conclusions] The imaginary treats similar aspects of reality differently. A story can often generate / inspire sources of inspiration for other stories… Sometimes the same can be received, de-contextualized, perceived distinctly in multiple variants… different scenarios depending on interpretative levels individual. How is these things and what is the necessary, often insufficient, condition to perceive, understand or interpret? Somewhere, in the intermediate area, there is the possibility of escaping the imperturbable monotony of a cognoscible reality. The very tendency of the prisoner to escape transposes a timeless state in which the impossible becomes possible, in which the dream is confused with reality, a particular existential painting… The conscious confusion built on the inner desire becomes the defining element of the individual personality… to access inside to unravel mystery or temptation! Looking up or down can only become an alternative!

Carceri 3, inks on paper, 50x70cm (59x79cm), 1000gsm, © Alexandru Crisan 2012
  •  
  •  
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    7
    Shares

One thought on ““A Narrative Walk [Experimental Texts]” on Arhitectura Magazine 2014, Bucharest, Romania

  1. I saw many creative and ingenious images on your website.
    the storyline here is very interesting but too short IMHO. you should take some time to go further with this idea just because worth it working’ on. if you need any help in the future, I will be more than happy to work with you. you can contact me on my e-mail address. congrats again, Adam

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *