Oglinzi, oglindiri, reflexii… [fragmente]

Oglizi, oglindiri, reflexii… sunt atribute ale amalgamului de imagini rezultate în urma procesului de distorsiune optică. Imaginea răsturnată sau imaginea reflectată¹, studiată de Mo-zi² și Aristotel, o datorăm matematicianului arab Ibn al-Haitham³, care demonstrează propagarea lineară a luminii reflectate prin intermediul dispozitivului ce ulterior va fi cunoscut în istorie sub denumirea de camera obscură⁴. Prezentat în diagrame⁵ pentru prima oară în 1500 de către Leonardo da Vinci, dispozitivul devine, de-a lungul timpului, un instrument indispensabil pentru lumea artistică⁶, ce-l utilizează pentru a proiecta imaginile „reflectate” pe suport. Ulterior, camera obscură stabilește principiile sistemului care a facilitat la începutul sec. al 19-lea dezvoltarea aparatului de fotografiat odată cu Niepce⁷, Daguerre și Talbot.⁸ […]

În descrierile lui Calvino sau Borges ori în reprezentările lui Piranessi și Escher, transpunerea planului imaginat vorbește despre universul în care vrem să ne regăsim. Imaginarul, ca prezent remodelat, ne transpune dincolo de realitatea conștientizată. Identificarea fragmentelor care stau la baza puzzle-ului imaginat/r constituie coordonatele care ne determină existența departajându-ne în individualități distincte. Capacitatea de a alege secvențial, de a departaja și filtra elementele planului imaginar, se relaționează conexiunilor neuronale multiple care stabilesc prioritățile de interacțiune între mediul real și cel imaginar. Lumea în care vrem să trăim sau cea în care vrem să ne regăsim este un univers atemporal în care barierele fizice și capacitățile reduse dispar. […]

Dincolo de universul tangibil, undeva între vis și realitate, regăsim imaginile lumilor/secvențelor imaginate de fiecare dintre noi transpuse într-o formă personalizată. Evadarea din lumea realului, asimilată imaginii distorsionate, deformate, oglindite, poate fi determinată de interacțiunea cu un text, fie relaționată cu o imagine sau transpusă în proiecția surprinsă în sala unui cinematograf. Succesiunea planurilor secvențiale cu care ne intersectăm zilnic transpun alternative ale universului în care ne desfășurăm existența. Oglindirea, asemănă-toare rezultatului proiectat de camera obscură, ne oferă imaginea inversată a unei realități cognoscibile. Lumile răsturnate, de cele mai multe ori folosind suprafața de apă ca agent intermediar, amplifică prin efect optic imaginea planului oglindit. Percepția planurilor succesive realizate prin oglindire ne transpune în universul cu interpretări multiple în care se regăsesc alegoriile… […]

Dematerializarea imaginii reale transpusă prin reflexie în planul imaginar constituie atributul prin care o imagine se situează dincolo de planul oglindit. Distorsiunea elementelor imaginii proiectate transportă subiectul dincolo de rațiunea justificării rezultatului perceput. Trecerea de la percepția cadrului static, ca rezultantă a imaginii reflectate de mediumuri precum oglinda, la cel dinamic se realizează prin intermediul imaginii compuse prin suprapunerea cadrelor imaginii reflectate, oglindite într-o suprafață de apă. Deformarea favorizează transpunerea în „lumea oglindită”. Preponderent dinamică lumea onirică, imaginată, extrapolează elemente în vederea recreării cadrelor alternative în baza imaginii percepute inițial. Elementele statice (reprezentări, simboluri, elemente alegorice etc.), de cele mai multe ori determină cadrul conexiunilor fenotipice. […]

Imaginile suprapuse într-o înșiruire secvențială descriu un parcurs ale cărui fragmente le regăsim în experiențele acumulate în lumea reală. De cele mai multe ori, regăsim imagini ale planurilor oglindite ca rezultat al proiecției altor lumi imaginate. Proiecțiile distincte acaparate din planurile apropiate, preluate involuntar din planurile imaginate pe care le asimilăm, recreează imagini cu trăsături aparent personalizate. Împrumutul planului imaginar sau al elementelor caracteristice ale acestuia ne creează aparența posesiunii acestuia. Nota personală, fragmentele personalizate, determină iluzia apartenenței imaginii finale. Cu toate acestea, imaginea proiectată este un rezultat de cele mai multe ori împrumutat… […]

Mirrors, Mirrors, Reflections… [fragments]

Mirrors, mirrors, reflections… are attributes of the amalgam of images resulting from the optical distortion process. The inverted image or reflected image¹, studied by Mo-zi² and Aristotle, owe it to the Arab mathematician Ibn al-Haitham³, who demonstrates the linear propagation of light reflected through the device, which will later be known in history as the obscure room⁴. Introduced in charts⁵ for the first time in 1500 by Leonardo da Vinci, the device becomes, over time, an indispensable tool for the artistic world⁶, which uses it to project “reflected” images on the support. Subsequently, the obscure chamber sets out the principles of the system that facilitated the beginning of the sec. 19th development of the camera with Niepce⁷, Daguerre and Talbot.⁸ […]

In the descriptions of Calvino or Borges or in the representations of Piranessi and Escher, the transposition of the imagined plan speaks of the universe in which we want to find ourselves. The imaginary, as a remodeled present, transposes us beyond the conscious reality. Identifying the fragments underlying the imagined/r puzzle are the coordinates that determine our existence by dividing us into distinct individualities. The ability to sequentially choose, to remove and filter the elements of the imaginary plane, relates to multiple neural connections that set the interaction priorities between the real world and the imaginary environment. The world in which we want to live or where we want to find ourselves is a timeless universe in which physical barriers and reduced capacities disappear. […]

Beyond the tangible universe, somewhere between dream and reality, we find images of the worlds / sequences imagined by each of us translated into a personalized form. The escape from the real world, assimilated to the distorted, deformed, mirrored image, can be determined by interaction with a text, either related to an image or transposed into the projection captured in a cinema room. The succession of the sequential plans with which we intersect daily transpose alternatives of the universe in which we live our existence. Mirroring, similar to the outcome projected by the obscure room, gives us the inverted image of a cognoscible reality. Overturned worlds, most often using the water surface as an intermediate agent, amplify the image of the mirrored plane by optical effect. The perception of the successive plans made by mirroring translates into the universe with multiple interpretations of the allegories… […]

The dematerialization of the real image transposed by reflection into the imaginary plane is the attribute by which an image is located beyond the mirrored plane. The distortion of the projected image elements conveys the subject beyond reason for the perceived result. The transition from the perception of the static frame as a result of the image reflected by mediums such as the mirror to the dynamic one is achieved by means of a composite image by overlapping the frames of the reflected image reflected in a surface of water. Deformation favors transposition into the “mirrored world”. The dynamically dynamic, imagined world extrapolates elements to recreate the alternative frames based on the image initially perceived. Static elements (representations, symbols, allegorical elements, etc.) often determine the framework of phenotypic connections. […]

The images superimposed in a sequential order describe a path whose fragments we find in our real-world experiences. Most of the time, we find images of mirrored plans as a result of the projection of other imagined worlds. The distinct projections captured from the near planes involuntarily taken from the imaginary plans we assimilate recreate images with personally-appearing features. The loan of the imaginary plane or its characteristic elements creates the appearance of its possession. The personal note, personalized fragments, determines the illusion of the final image’s belonging. However, the projected image is a result most of the time borrowed… […]

Rex Tremendae-Melted Head, from “Alchemy” series, © Alexandru Crisan 2003

Note:

¹ analizată de Brunelleschi în 1425 ca instrument prin intermediul căreia se puteau verifica proporțiile unui obiect (Shigeru Tsuji’s „Brunelleschi And The Camera Obscura: The Discovery of Pictorial Perspective”, Art History vol.13, 1990, pp. 276-292)

² Mo-zi (Mo-Tzu, aprox.470-391 I.C.), întemeietor al mohismului (curent filosofic estompat de confucianism în timpul dinastiei Han și preluat ulterior parțial în canonul taoist) studiază principiile de compunere ale imaginii inversate proiectate pe suport ca rezultat al linearității razelor de lumină

³ Ibn al-Haitham (Alhazen), Kitab al-Manazir (Despre optică, 1011-1021) publicat de Friedrich Risner sub titlul Opticae thesaurus: Alhazeni Arabis libri septem, nuncprimum editi; Eiusdem liber De Crepusculis et nubium ascensionibus, 1572

⁴ dispozitiv creat pe principiile propagării rectiliniare a luminii: considerând că fiecare punct aflat pe suprafața unui obiect aflat în lumină reflectă raze luminoase în toate direcțiile, orificiul dispozitivului permite unui anumit număr de raze să-și continue parcursul până la intersecția cu planul de proiecție unde produce imaginea inversată a obiectului; denumirea de cameră obscură este dată de Johannes Kepler în 1604, în lucrarea Ad Vitellionem Paralipomena, Frankfurt, Germany, 1604, p51; tot aici, acesta propune folosirea unei lentile pentru îmbunătățirea calității imaginii proiectate

⁵ cele 270 de diagrame prezentate în lucrarea cunoscută sub numele de Codex Atlanticus ilustrează prima descriere detaliată a camerei obscure ca instrument de analiză în construcția perspectivă (Vinci, Leonardo, Ambrosian Library, Milan, Italy, Recto A din Folio 337) si „Manuscript D” (Manuscript D, Vinci, Leonardo, Institut de France, Paris, Folio 8); analizează principiile optice în Tratatul despre pictură publicat în 1589 la Milano

⁶ Albrecht Durer, Underweysung der Messung, mit dem Zirckel und Richtscheyt, in Linien, Ebenen unnd gantzen corporen, Nurnberg, Hieronymus Andreas Formschneyder, 1525; Johannes Vermeer în lucrările Arta Picturii, Vedere din Delft etc.

⁷ considerat primul fotograf din lume, Joseph Nicephore Niepce este producătorul primei imagini fixate pe suport permanent (Heliograph, desen cu lumină, 1825).

8 William Fox Talbot și Louis Daguerre descoperă sistemul fotografic care permitea fixarea imaginii captate în camera obscură; în 1839 sunt manufacturate la scară comercială primele camere după prototipul propus de Daguerre.

* Aparținând seriilor “Drowning Architecture” și “Alchemy“, imaginile care însoțesc textul reprezintă o selecție din lucrările digitale realizate în intervalul 2003-2004 de arh. Alexandru Crișan. Fiecare dintre colecțiile menționate însumează un număr de aproximativ 21 de lucrări cu tematică/reprezentare grafică similară celor prezentate.

Notes:

¹ analyzed by Brunelleschi in 1425 as an instrument through which the proportions of an object could be checked (Shigeru Tsuji’s “Brunelleschi and The Camera Obscura: The Discovery of Pictorial Perspective,” Art History vol.13, 1990, pp. 276-292)

² Mo-zi (Mo-Tzu, aprox. 470-391 IC), founder of Mohism (philosophical current diminished by Confucianism during the Han Dynasty and later taken over into the Taoist canon) studies the principles of reversed image composition as a result of linearity of light rays

³ Ibn al-Haitham (Alhazen), Kitab al-Manazir (About Optics, 1011-1021) published by Friedrich Risner under the title Opticae thesaurus: Alhazeni Arabis libri septem, nuncprimum editi; Euisdem liber de Crepusculis et nubium ascensionibus, 1572

⁴ device created on the principles of the rectilinear propagation of light: considering that each point on the surface of a light object reflects luminous rays in all directions, the device opening allows a number of rays to continue their path to the intersection with the projection plane where produces the inverted image of the object; the obscure room name is given by Johannes Kepler in 1604, Ad Vitellionem Paralipomena, Frankfurt, Germany, 1604, p51; also here, it proposes to use a lens to improve the quality of the projected image

⁵ The 270 diagrams presented in the work known as the Codex Atlanticus illustrate the first detailed description of the obscure chamber as a tool of analysis in the construction perspective (Vinci, Leonardo, Ambrosian Library, Milan, Italy, Recto A of Folio 337) and “Manuscript D“(Manuscript D, Vinci, Leonardo, Institut de France, Paris, Folio 8); analyzes the optical principles in the Treaty on Painting published in 1589 in Milan

⁶ Albrecht Durer, Underweysung der Messung, mit dem Zirckel und Richtscheyt, in Linien, Ebenen unnd gantzen corporen, Nurnberg, Hieronymus Andreas Formschneyder, 1525; Johannes Vermeer in Art Painting, Delft View, etc.

⁷ considered the first photographer in the world, Joseph Nicephore Niepce is the manufacturer of the first permanent image (Heliograph, drawing with light, 1825).

⁸ William Fox Talbot and Louis Daguerre discover the photographic system that allowed the captured image to be captured in the darkened room; In 1839 commercially manufactured the first chambers after the prototype proposed by Daguerre.

* The “Drowning Architecture” and “Alchemy” series, the images that accompany the text is a selection of digital works carried out in the period 2003-2004 by arch. Alexandru Crişan. Each of these collections sums up a number about 21 works with thematic / graphic representation similar to those presented.

Upsidedown, from “Drowning Architecture” series, © Alexandru Crisan 2003