Images: B5_Blurry Dizziness / B6_Vertigo / B7_Stairway to heaven / Photo: Alexandru Crișan 2014 / Building: Marchesi Antinori Winery / Building architecture office: Archea Associati

… de fapt, săpat, nu neapărat construit, fiindcă înainte să asamblăm în, pe lângă sau cu sare (și cum am putea să nu evocăm aici interiorul Turnului din Arles, inaugurat anul acesta cu pompă și o țâră de scandal de Frank Gehry?), trebuie să o străpungem. Asta e, totuși, altceva decât a construi, i.e., a ridica! Însă ne e, oricum, mai la îndemână, mai familiar: înainte să începem să metabolizăm cu beton armat și sticlă, am căutat siguranța grotelor. Nu ar trebui, deci, să ne surprindă senzația de liniște (când intrăm) amestecată cu tremor (când privim în jos) și parestezie (când privim în sus) pe care o trăim și astăzi când ne adâncim într-o salină cum e cea din Turda. Astăzi, adică într-un nou val pandemic SARS-COV2.

Dacă ceva din arhitectură devine „fruct interzis” în timpul oricărui asediu, acest ceva se numește loisir populat. Arhitectura spațiilor temporar animate, cea care vorbește mai mult despre vizitatorii săi decât despre propria geneză (deseori financiar disproporționată), cea care „telefonează” cel mai ușor endorfinelor și serotoninei, cea care ne facem să ne strângem unii într-alții cum numai spaimele mai sunt în stare – despre ea vorbim aici. Arhitectura comercială cu aspect scenografic, cea care atrage în fulgerări controlate, de câteva ore, viermuieli de voințe în căutarea adrenalinei pierdute, a reperului dintr-un trecut difuz, dar glorios, a unei identități colective când eroice, când ridicole – pe ea am fotografiat-o aici. Ea pune punct și virgulă timpului, dictând cortexului cerebral: acum! Ea întortochează spațiul, punând frână tranzitării: aici!  Pe scut, înainte să devină poama jinduită a pomului cunoașterii intra-pandemice, era sarea (spice-ul cel mai popular!) din gastronomia arhitecturală, devenită acum un amuse-bouche în așteptarea unei eliberări planetare!

Când o vom părăsi, însă, iar memoria va redeveni tăioasă și drămuitoare, ne vom aminti de acest act arhitectural ca de un lockdown: o raznă cvasi-participativă, cu temeri de colectivizare și îmbâcseli inter-umane, pe care am prefera-o fortuită și am sperat-o rațional-voluntară. De asemenea, vom zâmbi, poate, mânzește, cu after-taste înnobilat, atunci când ne vom cuminți din neastâmpărul cotidian – înșiruiți, salinizați, „la coadă la lift”…

PS: HALÍT s. n. Sare gemă. – Din fr. halite. (cf. DEX 2009)