[White…] Black… ?
Corbu’ [arhitectura cu lumină] (II)

[secvențe fragmentate]

Sub titlul White… Corbu’ (arhitectura cu lumină), în numărul 3 al revistei Arhitectura era inițiat un demers vizual particular asupra lucrărilor lui Le Corbusier. Contrabalansând subiectul, parte a II-a, Black… Corbu’ (arhitectura cu lumină), ar fi permis reprezentarea antitetică a imaginilor prezentate în prima parte. Revenind asupra ultimei imagini care însoțea articolul, traforul de la Sainte Marie de la Tourette, remarcam tranziția între zona determinată de prezența albului intens și cea a negrului profund… o tranziție care transpune limitele spațiale, între spațiul exterior dominat de prezența luminii și cel interior determinat de prezența întunericului, a clarobscur-ului: „Întunericul parțial recompune elementele interioare prin accentuarea calității acestora de a absorbi lumina și reflecta propria luminozitate. Obiectele primesc pasiv lumina, devenind ele însele surse de lumină. Distincția dintre alb și negru rămâne oarecum imperceptibilă. Negrul absolut este elementul evidențiat de prezența albului intens.” Arhitectura cu lumină constituia inițial o contra-reacție la evoluția societății contemporane incapabile de a mai percepe subtilul în favoarea aspectul strict formal. Elemente specifice unui limbaj erau traduse dincolo de apartenența raportată unui curent stilistic și reprezentarea rezultată din conformarea volumetrică.

A vorbi despre Le Corbusier și despre percepția obiectului arhitectural transpune a privi dincolo de imaginea generalizată, într-un spațiu individual, personalizat, cauzând o stare de atemporalitate… o senzatie care frecvent poate fi transpusă la nivelul precepției graduale în cadrul parcurgerii temporale a spațiului cauzal conformat arhitectural. Atemporalitatea nu se măsoară… Câteodată de-a lungul acestui traseu, prestabilit sau direcționat experimentezi sentimentul demiurgic al recompunerii spațiului interior. Perceptia rezultă prin însumarea și suprapunerea asimilării elementelor. Deseori te poate surprinde acest lucru, ulterior, prin prisma rememorării senzațiilor cumulate. În acesta conjunctură memoria și capacitatea de alăturare a secvențelor într-o ordine cronologică joacă un rol esențial… Fragmente constitutive ale unui întreg, re-evaluate dincolo de aparenta punctuală, crează iluzia unui obiect integru recompunând o scenă specifică. Fragmentele redefinesc limitele percepute a priori și de cele mai multe ori prin redirecționarea atenției te determină să alegi un alt traseu, diferit de cel propus inițial.

Construcțiile arhitecturale semnate Le Corbusier generează adesea acest sentiment. Descoperirea și perceperea graduală a spațialității interioare a obiectului se transpun la nivel individual… De fiecare dată, invariabil, trebuie să te desprinzi de colectivul care descinde în descoperire pentru a experimenta particular fenomenul trăirii spațiul interior… Arhitectura te atrage, te seduce printr-un element care-ți focalizează atenția. Dincolo de receptarea informațională, gândurile sunt cele care te fac să zăbovești. Fragmentele, părți ale întregului se completează reciproc recompunând imaginile într-o secvențialitate asemănătoare cu cea a peliculei cinematografice… Un spațiu în care culorile se pierd, granulația se accentuează, transparența se estompează, transpunând în scena greutatea materialului… Masivitatea remodelează sculptural spațiul perceptiv. Proiecțiile descompuse în tonuri de gri accentuează materialitatea ansamblului… Elementele (re)definesc un parcurs în care percepția spațială este mai mult o căutare de sine, ele constituie o reflexie a unei stări interioare…

Spațiul oniric este corelat percepției cinematografice prin transpunerea secvențială a planurilor asimilate gradual. Visul, proiecția simptomatică, traduce într-un mediu imaginar elementele preluate fragmentar din realitatea recognoscibilă. Clarobscur-ul devine mediatorul, cadrul referențial prin excelență care permite tranziția între două lumi: cea reprezentată de proiecția luminoasă și cea determinată de prezența negrului profund… Dar unde se produc visele? (unde iau naștere imaginile fantastice, proiecții ale spațiului interior individual? unde este delimitarea între spațialitatea interioară și cea cauzată de reprezentarea planului arhitectural?)… visele se produc în cadrul proiectat de fiecare dintre noi… în zona clarobscur-ului care echilibrează cantitatea de negru raportată fluxului luminos. Negrul absolut este starea finală, fundalul în care elementele peliculei prind viață prin cursivitatea fluxului informațional… filmul.

Invariabil se crează conexiunea cu lumea proiectată a imaginilor statice, a reprezentărilor picturale… În căutarea negrului absolut, în zona de tranziție găsim personajele împietrite în timp imaginate de Rembrandt sau pe cele ale lui Goya. Ele idealizează nefirescul estetizând urâtul… iubesc clarobscur-ul. Instantaneele fotografice ale personajelor care apar din întuneric (Sacrificiul lui Isaac, Sf. Matei și Îngerul, Convertirea în drumul spre Damasc etc.), al personajelor reflectate (Narcissus) sau a celor adormite (Cupid sau Moartea fecioarei) transpun lumea imaginată de Caravaggio în spațiul intermediar… între vis și realitate. Imaginile proiectate sunt fragmentele înghețate ale spațiului oniric, proiecții individuale transpunând o stare indusă, subliniind o limită perceptibilă…

Matisse spre exemplu, folosea negrul ca o culoare a luminii, nu a întunericului…În Porte-Fenêtre à Collioure (1914) este subliniată ipostaza în care închiderea determinată de prezența întunericului reformulează aparent antitetic reprezentarea efectului luminii orbitoare. A privi în lumină transformă principiile percepției senzoriale. Contrejour-ul având rezultat orbirea temporară recompune elementele cognoscibile proiectând imaginile deformate din lucrările lui Goya, siluetele imperceptibile… Circumstanțe similare le regăsim în cadrul percepției spațiale a obiectului de arhitectură, în interioarele propuse de Le Corbusier (La Tourette, Ronchamp) sau Luis Barragan (casa Barragan, Tecubaya). Pentru Luis Barragan, albul orbitor care transpare din exterior accentuează limita elementului arhitectural (închiderea, fereastra) efectul localizându-se punctual… Le Corbusier marcheză contrejour-ul, efectul de orbire, în cadrul parcurgerii spațiului edificat… apropiat mai mult de imaginea propusă de Matisse. Limita, spațiu al trecerii, este marcată de prezența luminii negre (fereastra-ușă spre nava centrală, La Tourette), paradoxal nu de lumina solară corelată spațiului exterior… Siluetele percepute nu mai sunt contururi delimitate geometric în lumină (caz Barragan) ci se desprind din fundal, tranzitând mediul la limita clarobscur-ului… similar personajelor lui Rembrandt sau Caravaggio. În conjunctura manipulării fluxului luminos, elementele cadrului arhitectural au abilitatea de a te transpune, prin efectele vizuale, într-o stare apropiată de vis, proiectând o imaginea fantastică. Capacitatea de a visa cu ochii deschiși, conexiunile, proiecțiile multiple definesc starea indusă în cadrul parcurgerii atemporale a spațiului.

Asimilarea imaginii cerului înstelat este un elementul distinct al proiecției spațiului oniric. Interiorul bisericii Saint-Pierre (Firminy) preia secvențial elemente recognoscibile ale spațiului comun facând astfel apel la identitatea colectivă. Reprezentarea și transpunerea individuală cauzează pierderea spațialității receptate incipient, pierderea proporțiilor obiectului… În aceasta reasimilare spațială a coordonatelor crește gradual confluența vocabularului viselor. Proiecția arhetipală este reluată ulterior la nivelul reprezentării formale de Jean Nouvel (în planul vertical la Institut du monde arabe prin intermediul filtrului perforat) sau Peter Zumthor (Kolumba Diocesan Museum) etc. Imaginea cerului înstelat este amplificată prin artificiul arhitectural al apropierii planului senzorial (planul înclinat)… Asimilarea identității este legată de aproprierea reprezentării obiectului arhitectural prin intermediul elementelor comune, al detaliilor semnificative…

Valențele interpretative diferențiate ale percepției spațiale a obiectului arhitectural transpun elementele specifice unui limbaj… Ce percepem dincolo de reprezentare? Poate… lumina este neagră.

notă:

Imaginile care însoțesc textul realizate de arh. Alexandru Crișan aparțin seriei White [arhitecturi cu lumină] fiind prezentate în perioada 03-18 iunie a.c., la Cărturești, în cadrul expoziției de fotografie cu același nume, organizată de Ordinul Arhitecților din România Filiala București cu ocazia Anualei de Arhitectură ediția a-X-a.

[White…] Black…?
Corbu’ [Light Architecture] (II)

[fragmented sequences]

Under the title White … Corbu ‘(Architecture with Light), in the 3rd issue of the Architecture magazine, a special visual approach was initiated on Le Corbusier’s works. By counterbalancing the subject, part II, Black … Corbu ‘(light architecture), would have allowed the antitetic representation of the images presented in the first part. Returning to the last picture accompanying the article, Sainte Marie of Tourette, we notice the transition between the area determined by the presence of the intense white and the deep black … a transition that transposes the space boundaries between the outer space dominated by the presence of light and the outer space inner darkness, clarobscur: “Darkness partially rebuilds inner elements by accentuating their quality of absorbing light and reflecting their own brightness. Objects passively receive light, becoming light sources themselves. The distinction between white and black remains somewhat imperceptible. Absolute black is the element highlighted by the presence of intense white.” Architecture with light originally constituted a counter-reaction to the evolution of contemporary society incapable of perceiving the subtle in favor of the strictly formal aspect. Specific elements of a language were translated beyond the membership of a stylistic stream and the representation resulting from the volumetric conformation.

Talking about Le Corbusier and the perception of the architectural object translates to look beyond the generalized image in an individual, personalized space, causing a state of timelessness … a sensation that can often be transposed into the gradual precept within the temporal of causal space conforming architectural. Timelessness is not measured … Sometimes along this route, predetermined or directed, you experience the demiurgical feeling of rebuilding the interior space. Perception results from summing up and superimposing the assimilation of elements. It can often surprise you later, through the remembrance of cumulative sensations. In this context, the memory and the ability to join sequences in a chronological order plays an essential role … The constituent fragments of a whole, re-evaluated beyond seeming punctual, create the illusion of an integral object by recomputing a specific scene. Fragments redefine the limits a priori perceived, and most of the time redirecting your attention causes you to choose a different route different from the one originally proposed.

The architectural designs signed by Le Corbusier often generate this feeling. The discovery and gradual perception of the inner space of the object is transposed at an individual level … Every time, invariably, you have to break away from the collective that descends to the discovery to experience the phenomenon of experiencing the inner space … Architecture attracts you, seduces you through an element that focuses your attention. Beyond informational reception, thoughts are what make you linger. The fragments, parts of the whole, complement each other by recomposing the images in a sequence similar to that of the cinematic film … A space in which the colors are lost, the granulation is accentuated, the transparency fades, transposing the weight of the material … Sculptural remodeling the perceptual space. Projections decomposed into grayscale accentuate the materiality of the ensemble … Elements (re) define a path in which spatial perception is more a self-seeking, they are a reflection of an inner state …

Oniric space is correlated with cinematic perception by sequentially transposing gradual assimilated plans. Dream, the symptomatic projection, translates into an imaginary environment the elements taken from the recognizable reality fragmentarily. Clarobscur becomes the mediator, the referential frame of excellence that allows the transition between two worlds: that of the light projection and that determined by the presence of the deep black … But where do the dreams come from? (where fantastic images, projections of the individual interior space, where is the delimitation between inner space and the one caused by the representation of the architectural plan) … dreams are produced within the frame designed by each of us … in the area of the clarobscur that balances the amount of black reported to the light stream. Absolute black is the final state, the background in which the elements of the film come to life through the flow of information flow … the film.

Invariably, the connection with the projected world of static images, pictorial representations is created … In search of the absolute black, in the transition area we find the hardened characters imagined by Rembrandt or those of Goya. They idealize the unfriendly aesthetizing the ugly … I love the clarobscur. The photographic snapshots of characters from darkness (The Sacrifice of Isaac, St. Matthew and the Angel, Conversion on the Road to Damascus, etc.), the reflected characters (Narcissus) or the sleepy ones (Cupid or Death of the virgin) transpose the world imagined by Caravaggio the intermediate space … between dream and reality. The projected images are frozen fragments of the space, individual projections transposing an induced state, highlighting a perceptible limit …

Matisse, for example, used black as a color of light, not of darkness … In Porte-Fenêtre à Collioure (1914) the hypostasis is underlined in which the darkness-induced closure apparently antistically reflects the representation of the effect of blinding light. To look into the light transforms the principles of sensory perception. Contrejour resulting in temporary blinding recomposes the cognizable elements by projecting deformed images from Goya’s works, imperceptible silhouettes … Similar circumstances are found in the spatial perception of the architectural object in the interiors proposed by Le Corbusier (La Tourette, Ronchamp) or Luis Barragan (Barragan House, Tecubaya). For Luis Barragan, the dazzling white that transpires from the outside emphasizes the boundary of the architectural element (closure, window) the effect localizing punctually … Le Corbusier marks the contrejour, the effect of blindness in the course of the edifice … closer to the image proposed by Matisse. The limit, the space of the passage, is marked by the presence of black light (the window-door to the central ship, La Tourette), paradoxically not by the sunlight correlated to the outer space … The perceived silhouettes are no longer geometrically delimited in light (Barragan case) is moving out of the background, transiting the environment to the limit of the clearobscur … similar to the characters of Rembrandt or Caravaggio. In the context of manipulation of light, the elements of the architectural framework have the ability to transpose, through visual effects, into a dream-like state, projecting a fantastic image. The ability to dream with open eyes, connections, multiple projections define the state induced in timeless space travel.

Assimilation of the image of the starry sky is a distinct element of the projection of the space. The interior of the Saint-Pierre church (Firminy) takes sequentially recognizable elements of the common space, thus calling for collective identity. Individual representation and transposition causes the loss of incipient space received, the loss of the proportions of the object … In this spatial reshaping of the coordinates gradually grows the confluence of the dream vocabulary. The archetypal projection is then resumed at the level of the formal representation of Jean Nouvel (in the vertical plane at the Institut du monde arabe through the perforated filter) or Peter Zumthor (Kolumba Diocesan Museum). The image of the starry sky is amplified by the architectural artifice of approaching the sensorial plane (inclined plane) … Assimilation of identity is related to the appropriation of the representation of the architectural object through the common elements, significant details …

Differentiated interpretive valences of the spatial perception of the architectural object translate the specific elements of a language … What do we perceive beyond representation? Maybe … the light is black.

note:

The pictures accompanying the text made by arch. Alexandru Crişan belong to the series White [light architectures] being presented in the period 03-18 June, in Cărtureşti, at the photo exhibition of the same name, organized by the Architects Order of Romania Branch Bucharest on the occasion of Architecture Annual Edition aXa.